a socializa
In fata mea sta o tipa. Sta si atat si mi se pare ca se uita ciudat….paranoia! in stanga ei inca unu. Asta adoarme in cele din urma cu casile in urechi si volumul peste pragul decent. Azi parca ma enerveaza orice si nu ma refer numai la manelele lu’ ala din casti.
In dreapta mea inca doi. Ei nu par oameni rai dar nu stiu…ma enerveaza. La cativa metrii de mine pe culoar inca doi. Unul dintre ei reprezinta imaginea traditionala a cocalarului. Cu tricou negru destul de mulat, burta care se vede ostentativ parca, blugi negrii stransi pe el si clasicii papauci de la Puma cu siretu’ pe o parte imi inspira o oarecare stare de liniste…. de comun. Celalalt parca e mai emancipat dar sigur doar mi se pare.
E prima data cand nu pot sa socializez cu oamenii pe care i intalnesc in compartiment si in tren in general. Pur si simplu nu am ce povesti cu ei. Ala care sta la geam cu blugi negri si Puma pare sa fie “seful de trib” deoarece astialalti se uita la el cu un fel de admiratie pe care eu nu o inteleg. Din ceea ce povetesc ei aflu ca sunt din Cugir si isi doresc sa mearga la facultate. As putea sa incerc sa povestesc ceva cu ei despre faculta dar nu am cum pentru ca orice subiect deriva in altul care este la randul lui legat de alcool si betii. Am renuntat…am petrecut cateva ore pana la Timisoara in care nu am zis nimic.
De obicei in tren si pe ocazie se leaga unele legaturi de scurta durata si oameni fara se cunoasca ajung sa povesteasca o gramada de lucruri pe care le-ar povesti doar cu persoane apropiate….dar nu intodeauna.
I o vorba: Tot felu’ de oameni!
